Să dăruim o şansă la viaţă
Pe data de 18 aprilie, in a III-a zi după sfintele Paşti, în LT Cotiujenii Mari s-a desfăşurat un seminar cu subiectul „ Suicidul. Modalităţi de prevenire’’
Acest seminar a fost pregătit şi desfăşurat de către dir. adjunct pentru educaţie Griţco Adela şi psihologul şcolar Gîrlea Tamara .
Cu toate că în acest semestru s-au desfăşurat multe consilieri cu profesorii, elevii şedinţe cu părinţii în toate clasele în legătură cu securitatea elevilor, cu pericolul jocurilor pe calculator, cu etica comportamentală şi emoţională, cu depăşirea crizei adolescentine etc., acest seminar a fost o totalizare şi algoritmizarea amplă a tuturor paşilor ce necesită să-i întreprindă şcoala pentru a preveni o tragedie şi a dărui o viaţă unui copil.
Spun acest lucru din simplu motiv că şcoala se ocupă cu instruirea, educarea copilului cît şi cu rezolvarea tuturor problemelor de diferit ordin, care ar trebui rezolvate de către familie. Pe umerii şcolii sunt puse nu numai procesele instructiv-educative, dar şi o parte din responsabilităţile părinteşti.
Anume din acest motiv profesorul a devenit cea mai apropiată fiinţă pentru „ omuleţii” în curs de dezvoltare şi căutare de sine.
În cadrul acestui seminar s-a atras atenţia la factorii protectivi suicidului, la semnele fizice, emoţionale şi comportamentale, care ar putea prezice starea şi intenţia suicidară a persoanei. La momentul actual problema prevenirii suicidului a devenit necesitatea stringentă de reacţionare în vederea reducerii cazurilor de astfel de gen, cît şi obiectivul foarte important de protecţie a sănătăţii la nivel internaţional, deoarece o încercare de sinucidere apare aproximativ la fiecare trei secunde, un act – în fiecare minut, ceea ce înseamnă că, mai multe persoane decedează ca urmare a actului de sinucidere decît din cauza participării la conflictele armate.
Este de datoria fiecărui cetăţean de a preveni, de a întinde o mînă de ajutor unui „ suflet” rebel. Dar pentru un profesor acest lucru este ca o menire Dumnezeească de a sta la paza „ sufletului” şi a unui viitor sănătos şi luminos al generaţiilor.
Psiholog şcolar /Gîrlea Tamara/






