Săptămâna Limbilor străine în IP LT Cotiujenii Mari
În perioada 11-15 martie în liceu s-au desfăşurat un şir de activităţi în cadrul săptămânii limbilor străine. Printre acestea au fost: activitatea extracurriculară petrecută cu elevii claselor a X-a-XI-a cu genericul Les écrivains français nés au mois de mars, profesor T. Olaru. La 13 martie un grup de elevi ghidaţi de profesoara de limbă engleza Leorda Diana şi voluntara Corpului Pacii Ashely Michalsky a participat la a doua ediție a Concursului Internațional « World Scholar’s Cup , 2019 » găzduit de International School Heritage, Chișinau. La acest concurs s-au înscris 82 de echipe de la 26 de școli din țară. Elevii au concurat împreună, au învățat cum să-și controleze emoțiile, au demonstrat care dintre ei sunt mai buni și au învățat din experiența altora. Elevii şi-au testat cunoștințele la 4 probe diferite: dezbateri între echipe, test de cunoștințe generale, scriere în echipă și evenimentul general – Scholar’s Bowl. Elevii s-au ales cu medalii de aur și argint, trofee, dispoziție bună și multe momente memorabile.
World Scholar’s Cup și-a desemnat câștigătorii în Moldova, iar 44 de echipe care au acumulat cel mai mare punctaj au fost selectate pentru a merge mai departe la runda globală WSC, printre aceste echipe se numără şi elevii Liceului Teoretic Cotiujenii Mari : Catan Mihaela, Ceban Victoria, Mija Boris.
În următoarele zile elevii au mai pregătit recital de poezii, concurs de desene, şi alte două activităţi:
In the world of Fairy Tales, responsabili Leorda Diana şi Iova Irina şi Le charme de chaque saison– responsabil Groza Mariana.



















