Ședința Comisiei Metodice Limbă și Comunicare
În cadrul Ședinței Comisiei Metodice Limbă și Comunicare am asistat la o lecție demonstrativă în clasa XI-a la limba engleză desfășurată de doamna profesoară Diana Leorda, având ca temă: „UNESCO. National Heritage.” Am avut parte de o diseminare a experienței educaționale deosebite în cadrul lecției publice.
Cu entuziasm și implicare, liceenii au explorat conceptele de patrimoniu cultural și natural, discutând despre importanța protejării acestora și despre valorile universale promovate de UNESCO. Activitatea a fost un prilej excelent de exersare a limbii engleze într-un context autentic și de conștientizare a identității culturale.
În cadrul lecției, s-a explorat conceptul de patrimoniu mondial și elevii au învățat cum diverse locuri și tradiții din întreaga lume au fost recunoscute de UNESCO pentru valoarea lor istorică, culturală și naturală. Discuțiile au fost interactive, iar doamna profesoară a reușit să capteze atenția tuturor, încurajându-ne să reflectăm asupra modului în care putem contribui și noi la protejarea patrimoniului.
Felicitări doamnei profesoare Diana Leorda pentru organizarea unei lecții dinamice și relevante, și bravo elevilor pentru participarea activă și spiritul curios!




