bc gs as

Activitate Extracurriculară dedicată Operei lui Ion Creangă

Recent, elevii din clasa a III-a împreună cu Dna învățătoare, Angela Levițchi au avut parte de o activitate extracurriculară dedicată operei marelui scriitor Ion Creangă, o adevărată sărbătoare a tradiției și culturii românești. Evenimentul a avut loc în cadrul liceului nostru, fiind o oportunitate de a adânci cunoștințele elevilor despre viața și opera autorului „Amintiri din copilărie” și „Povești”, două dintre cele mai iubite lucrări ale literaturii române.

Activitatea a fost una variată și dinamică, elevii având ocazia să își exprime creativitatea prin diferite forme de artă. Aceștia au recitat pasaje celebre din opera lui Creangă, iar unii dintre ei au realizat și scenete inspirate din povești. Cei mici au arătat un entuziasm deosebit, îmbrăcându-se în costume tradiționale și interpretând cu multă energie și talent diverse personaje din basmele populare.

Activitatea a fost nu doar o lecție despre literatură, dar și un prilej de a învăța mai multe despre obiceiurile și tradițiile românești care au influențat scrierile autorului.

,,Prin această activitate, am dorit să aducem mai aproape tinerelor generații valoarea operelor sale și să le cultivăm dragostea pentru cultura noastră populară”, a declarat Dna Levițchi, coordonatoarea activității.

Activitatea dată a fost planificată în cadrul Comisiei Metodice Învățământ Primar, șef comisie Dna Burete Elena, grad didactic doi.